Video Discription |
„Plătit să ucidă'' e doar una dintre problemele cu care se confruntă Israelul. Pentru a discuta mai multe pe această temă și altele din Orientul Mijlociu, în studio ni se alătură corespondentul nostru în Orientul Mijlociu, Julie Stahl, iar în studioul din Virginia Beach îl avem pe editorul senior al CBN, John Waage.
Julie, vorbind despre ''plătit să ucidă'', unii oameni au rezerve privind adoptarea legislației.
- Da, e important să spunem că această legislație e bună, însă e într-o versiune mai slabă. Unii sunt îngrijorați că dacă SUA ar tăia finanțarea pentru AP, s-ar produce un colaps, s-ar crea instabilitate în zonă și poate Hamas va ajunge pe scenă etc. Acum, fiindcă legislația nu e atât de dură alții spun că nu va mai avea impact, fiindcă ei pot manevra cum vor ce mai primesc din partea SUA.
- John, una dintre marile probleme din Orientul Mijlociu e influența tot mai mare a Iranului pe teritoriul Siriei și iată ce spunea Bibi Netanyahu, premierul Israelului, în cazul în care ar trebui să lupte singuri...
„Trebuie să ne unim forțele pentru a stopa agresiunile Iranului, campania sa teroristă din întreaga lume și dorința sa de a avea arme nucleare. Dacă ne unim forțele, vom reuși, dar întotdeauna am spus că, dacă trebuie, vom lupta singuri, însă Iranul nu va pune mâna pe arme nucleare și nu va transforma Siria într-o bază militară proprie.”
John, crezi că datorită influenței crescânde a Iranului și fiindcă Israelul e gata să lupte singur, Orientul Mijlociu e în pragul unui război?
- E ca și cum ai întreba dacă Domnul se reîntoarce. Știm că momentul se apropie, însă nu știm exact acea clipă. Un război ar putea avea loc peste câteva săptămâni, luni sau chiar ani, fiindcă situația Iranului s-a tot tergiversat în ultimii 40 de ani și, până acum, nimeni n-a reușit să-i oprească. Acum, Rusia spune că prezența Iranului în Siria, lângă Israel, ar fi una legitimă, situație ce creează mari probleme în întreg Orientul Mijlociu, dar mai ales Israelului. Cred că situația e și mai serioasă acum, dar nu știm exact în ce moment aceasta ar putea degenera într-un conflict, care, cu siguranță, va fi de proporții.
- John, recent am văzut demisia premierului libanez Hariri. Crezi că acest fapt face ca Arabia Saudită să intre în coliziune cu Iranul?
- Iranul și Arabia Saudită cu siguranță se vor ciocni și asta ar fi consecința unui conflict de 1 500 de aniîntre sunniți și șiiți, reînviat în secolul al XXI-lea și care se îndreaptă spre ceva grav. Aflăm că țările din Golf și vecinii Iranului se polarizează, iar Libanul va fi chiar în centrul conflictului.
Fuga lui Hariri, ultimul mare lider sunnit de acolo, în Arabia Saudită, ar putea pune Libanul în pericol, fiindcă acolo Hezbollah activează cu succes de multă vreme, nu doar hărțuind Israelul, ci și consolidându-și forțele. Ei l-au ajutat pe Assad să recâștige Siria după războiul civil din ultimii șase ani, când națiunea părea să se prăbușească. Iată că acum Assad capătă puteri, Moscova e fericită, saudiții sunt supărați și nu mai vor să tolereze aceasta și e posibil să existe un conflict între șiiți și sunniți, ce are Libanul în centru.
- Julie, în Israel, premierul Benjamin Netanyahu a promis ajutor umanitar pentru Irak și Iran, după acel cutremur teribil. Iată declarația lui:
„Am văzut imagini cu dezastrul din Iran și Irak de după cutremurul recent, acele imagini mișcătoare cu oameni, bărbați, femei și copii îngropați sub dărâmături. Sunt mândru să anunț în această seară că, acum câteva ore, am decis să oferim asistență medicală Crucea Roșie pentru victimele irakiene și iraniene ale acestui dezastru.”
- Julie, de ce i-ar oferi Israelul ajutor unei țări care a jurat anihilarea sa?
- Israelul nu are nimic cu vecinii săi și ar fi gata să facă pace cu oricare dintre ei, doar că nu vor să fie înfrânți. Cât despre iranieni, e o istorie lungă, chiar biblică, între Israel și persani, adică Iranul. Împăratul Cir le-a permis evreilor reîntoarcerea în țara lor în urmă cu mii de ani. Israelul a avut relații bune cu Persia, adică Iran, înaintea regimului din ultimele decenii.
Israelul face eforturi să-i ajute pe oameni.
- Cred că aceasta face parte din chemarea Israelului de a fi lumina neamurilor.
- Așa spunea și primul ministru și asta înseamnă, de fapt, să întorci celălalt obraz, spunând:
„Doriți să ne ștergeți de pe hartă, dar noi nu avemastfel de gânduri față de voi. Mai mult, vrem să vă ajutăm la nevoie.”
Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 206 - 25 noiembrie 2017, la Alfa Omega TV.
Ultimele stiri creștine: http://alfaomega.tv/stiri [uzZDEiC0rDA] |